Razie a polițiștilor municipiului Constanța: au rezultat amenzi de aproape 90.000 de lei

În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.

Potrivit IPJ Constanța, la acțiunea desfășurată în municipiul Constanța, în zonele de competență ale Secțiilor 2 și 3, au participat aproximativ 70 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. Astfel, au fost legitimate aproximativ 420 de persoane, au fost controlate peste 60 de autovehicule, totodată fiind verificate 35 de localuri.

În urma activităților, au fost aplicate 153 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 88.000 de lei.

Exemple:

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant de pe strada Răscoalei nu se respectă programul de funcționare prevăzut de Legea 55/2020 și H.G. 34/2022. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Tot polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că nici la un alt restaurant, de pe bulevardul Tomis, nu se respectă programul de funcționare prevăzut de Legea 55/2020 și H.G. 34/2022. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Și polițiști ai Secției 2 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un local de pe bulevardul Tomis nu se respectă programul de funcționare prevăzut de Legea 55/2020 și H.G. 34/2022. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local de pe strada Ecaterina Varga (restaurant), nu se respectă programul de funcționare prevăzut de Legea 55/2020 și H.G. 34/2022. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o sală de jocuri de pe bulevardul Tomis nu se respectă programul de funcționare, potrivit legislației în vigoare. Totodată, în interior au fost identificate 12 persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei, iar persoanele prezente, care nu dețineau certificat verde, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 4.750 de lei.

Polițiști din cadrul Secției 2 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la patru săli de jocuri se permite accesul persoanelor care nu dețin certificat verde. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*