FOTO VIDEO 1.200 de pistoale suspecte de a fi arme letale, depistate în PTF Negru Vodă într-un camion ucrainean

Pistoale suspecte de a fi arme letale, depistate în PTF Negru Vodă într-un camion ucrainean. FOTO: Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat, într-un camion încărcat cu diverse produse, condus de un cetățean ucrainean, 1.200 pistoale suspecte de a fi letale și supuse autorizării. Armele vor fi trimise spre expertizare.

Potrivit Gărzii de Coastă, joi, 30 martie, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în Ucraina. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire, pistoale cu gaze, pentru o societate din Ucraina.

„Întrucât exista suspiciunea că pistoalele fac parte din categoria armelor letale supuse autorizării, polițiștii de frontieră au însoțit ansamblul rutier în Portul Constanța, iar împreună cu lucrătorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța-Sud au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport și au controlat amănunțit conținutul acestuia. În urma verificărilor au fost descoperite 60 de cutii, ce conțineau 1.200 pistoale marca Stalker, calibru 9 mm, care au fost ridicate în vederea expertizării”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Pistoalele interceptate în PTF Negru Vodă nu sunt letale, au anunțat procurorii constănțeni – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*