Zona peninsulară a Constanței va deveni pietonală începând cu data de 15 noiembrie

Restricții de circulație impuse în Constanța în perioada festivalului Neversea

Siguranța pietonilor, protecția mediului și a patrimoniului istoric-cultural implică reglementarea traficului auto în Zona Peninsulară. Măsurile vor fi puse în practică treptat.

Astfel, de la 1 noiembrie, vor fi implementate măsurile prevăzute în Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța. Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va monta sistemul de semnalizare rutieră. Începând cu data de 15 noiembrie, accesul autovehiculelor în Zona Peninsulară se va realiza pe baza unui permis de acces. Până atunci, în zona peninsulară vor putea intra toate autovehiculele și se va desfășura o campanie de informare cu privire la noile reglementări.

Reamintim că noul Regulament de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța, adoptat prin HCLM 294/2021, prevede ca zona peninsulară să fie separată în zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile, iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă doar în baza unui permis.

Există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenți persoane fizice, pentru rezidenți persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituții publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilități publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poștă sau curierat și transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situații excepționale.

Emiterea permisului de acces în zona peninsulară pentru persoane fizice și persoane juridice rezidenți se realizează de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța după depunerea cererilor împreună cu documentele necesare, prin următoarele modalități: online pe adresa office@spit.ro, prin poștă/curier, la sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța.  Accesul în agențiile fiscale se face pe baza prezentării Certificatului Verde care să ateste vaccinarea cu schema completă sau trecerea prin boală. De asemenea, este permis accesul persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR negativ pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Pentru eliberarea celorlalte categorii de permise, solicitanții se pot adresa Direcției Generale Gestionare Servicii Publice, Direcția Administrare Servicii Publice, Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Constanța cu sediul în str. Ștefan Mihăileanu nr. 10, Constanța, prin următoarele modalități: poștă/curier, online la adresa de mail  permise.acceszp@primaria-constanta.ro

Formularele tipizate pentru diferitele tipuri de permise pot fi accesate utilizând   http://www.primaria-constanta.ro/primarie/relatii-cu-publicul/acte-necesare-pentru-diferite-tipuri-de-solicitari

Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0241/488.179.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Chițac spune pe Facebook că nu va ceda „în fața acestor comportamente care ne-au blocat în timp mai bine de 20 de ani” – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*