Ziua Mondială a Teatrului, marcată la Năvodari printr-un spectacol muzical. FOTO: Primăria Năvodari
Publicul năvodărean este invitat, duminică, 26 martie, la spectacolul muzical „Duminica toată lumea e la fel”, după texte de Ottilia Ardeleanu, în regia Latip Abdul-Cair.
Spectacolul este susținut de trupa de teatru Paradox Company din orașul Năvodari și va avea loc la Centrul de Afaceri Năvodari, începând cu ora 16.30.
Evenimentul face parte din proiectul „Cultură Acasă”, susținut de Primăria Orașului Năvodari.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Imagini spectaculoase filmate la Vama Veche în urmă cu aproape 13 ani au apărut astăzi pe Internet. O furtună de praf a fost surprinsă de un cameraman amator. Video a fost făcut pe data de […]
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut luni, 7 martie, o întâlnire de lucru cu ministrul Apărării Regatului Țărilor de Jos, Kajsa Ollongren, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Agenda discuțiilor a cuprins […]
Având în vedere demararea lucrărilor de modernizare a rețelei termice de transport, joi, 04 august, s-a oprit furnizarea energiei termice în mai mute zone ale orașului Constanța. Potrivit Societății Termoficare Constanța SRL este vorba despre […]
Be the first to comment