În fiecare an pe 20 iulie în România se sărbătorește Ziua Energeticianului, aceasta fiind zi liberă și pentru salariații Termoficare Constanța SRL.
Casieriile societății situate în strada Badea Cârțan nr.14 A și aleea Cutezătorilor nr.13, vor funcționa conform programului normal de lucru, între orele 08.00 – 12.00 și 12.30 – 16.30.
Consumatorii Termoficare Constanța SRL pot achita în numerar facturile de energie termică și la sucursalele și Banca Transilvania și BRD de pe raza municipiului Constanța, fără plata vreunui comision.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Traficul rutier va fi blocat în cursul nopții pe strada Baba Novac, în urma unor lucrări RAJA, iar această măsură va fi valabilă până la sfârșitul lunii octombrie. În prezent, RAJA SA derulează la nivelul […]
Cea mai simplă care pentru a vedea un spectacol gratuit la Delfinariu este să le ceri părinților să te ducă acolo și să ai sub 5 ani. Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are în această […]
Angajații Polaris M Holding au desfășurat o nouă acțiune de dezinfecție în Mamaia, prin aceste operațiuni, reprezentanții societății și Primăria Constanța, luând măsuri pentru siguranța locuitorilor orașului și a turiștilor care vin în vacanță în […]
Be the first to comment