Zeci de vehicule care ocupă abuziv domeniul public al Constanței vor fi ridicate în cursul săptămânii viitoare

Vehiculele care ocupă abuziv domeniul public al orașului vor fi ridicate în cursul săptămânii viitoare. FOTO Primăria Constanța

Polițiștii locali din Constanța vor ridica începând de luni, 07 iunie, 35 de vehicule fără stăpân sau abandonate pe domeniul public al orașului, pe care le vor transporta în parcul de mașini abandonate al municipalității.

„Eliberarea domeniului public de aceste vehicule (25 abandonate și 10 fără stăpân) care afectează imaginea orașului este finalul unei acțiuni de durată a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somați să își ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administrația locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege”, au precizat reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somației pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autoritățile administrației publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunțului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deținătorul legal al mașinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziție a primarului și urmează să fie valorificată prin vânzare, în condițiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân autovehiculele au trebuit să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, respectiv să fi stat cel puțin șase luni nemișcate pe domeniul public, să le lipsească elemente de caroserie, lipsă sistem de iluminare-semnalizare, sistem de rulare deteriorat, geamuri sparte și alte indicii care confirmă neutilizarea îndelungată a vehiculului.

„Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241/484.205”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Cam multe masini abandonate in ultima vreme, ca tot timpul da anunt primaria. Sau doar da anunt si nu face nimic, mai da unul dupa o vreme, asa la plezneala, poate pacaleste pe cineva?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*