Zeci de mii de pachete cu ţigări ascunse într-un camion au fost descoperite în P.T.F. Ostrov

Țigări de contrabandă descoperite într-un camion

Poliţiştii de frontieră români şi bulgari au descoperit, cu ocazia controlului comun de frontieră, peste 82.300 pachete cu țigări de contrabandă, ascunse într-un camion condus de un cetățean bulgar. Cazul a fost preluat de către autorităţile bulgare pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

În data de 2 august, în jurul orei 18.00, s-a prezentat în Punctul Comun de Trecere a Frontierei Silistra – Ostrov, pe sensul de intrare în țară, Z.I., în vârstă de 33 de ani, conducând un camion marca DAF, înmatriculat în România, însoțit de P.I., în vârstă de 36 de ani, ambii cetățeni bulgari. Mijlocul de transport era încărcat cu textile din Turcia pentru o societate comercială din Ucraina.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră români și bulgari au efectuat un control amănunțit asupra încărcăturii camionului, folosind aparatura din dotarea Poliției de Frontieră Române. De asemenea, având suspiciuni cu privire la marfa transportată s-a solicitat sprijinul lucrătorilor vamali din Bulgaria pentru desigilarea și deschiderea camionului.

Astfel, în interiorul mijlocului de transport, pe lângă marfa transportată, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la control, cantitatea de 82.320 pachete cu țigări de proveniență R. Moldova.

În cadrul verificărilor preliminare, şoferul a declarat că este angajatul unei firme de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că în camion sunt ascunse ţigări.

Țigările, în valoare de peste 823.000 lei, au fost ridicate de către autoritatea vamală bulgară, iar în baza acordului româno – bulgar, cazul a fost preluat de către autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*