Zborurile de la Constanța către Londra și Istanbul, suspendate până pe 16 iunie

Aeroportul Internațional Constanța din Mihail Kogălniceanu. FOTO Arhivă
Aeroportul Internațional Constanța din Mihail Kogălniceanu. FOTO Arhivă

Zborurile de la Constanța către destinațiile Londra, respectiv, Istanbul, au fost suspendate până pe 16 iunie, urmare a restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, decizia de suspendare vine ca urmare a Hotărârii nr. 394 din 18 mai 2020, privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, sunt suspendate, până la data de 16 iunie, inclusiv, zborurile regulate externe operate de compania Turkish Airlines pe ruta Constanța – Istanbul (Turcia) și retur, respectiv, zborurile regulate externe operate de compania Wizz Air pe ruta Constanța – Londra (Marea Britanie) și retur.

„Avem rugămintea de a lua legătura cu companiile aeriene pentru detalii suplimentare legate de zborul dumneavoastră”, au precizat reprezentanții aeroportului constănțean.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*