Zborul Mihail Kogălniceanu – Londra, amânat de mai multe ori după ce avionul a lovit o pasăre. Pasagerii au fost nemulțumiți de această situație

Cursă Wizz Air blocată pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Constanța. FOTO Captură Video
Cursă Wizz Air pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Constanța. FOTO Captură Video

A fost o situație tensionată pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu începând de miercuri seara, după ce aeronava care urma să plece la Londra nu a mai decolat, acesta lovind o pasăre în momentul aterizării, iar comandantul a spus că sunt necesare verificări. Oamenii au fost nemulțumiți de faptul că zborul a fost amânat de mai multe ori.

Miercuri seara 228 de pasageri erau pregătiți să urce la bordul aeronavei Wizz Air care urma să decoleze de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu cu destinația Londra. Avionul respectiv sosise tot miercuri seara pe aeroportul constănțean, tot de la Londra, iar în momentul aterizării a lovit o pasăre. Comandantul a decis anularea zborului de miercuri seara pentru a fi realizate verificări suplimentare la aeronavă.

Unii dintre pasageri au plecat acasă, alții au fost cazați la hotel, unii și-au anulat zborul.

Cei mai mulți erau nemulțumiți de faptul că trebuiau să ajungă în Marea Britanie la serivicu și de faptul că au fost ținuți multe ore în aeroport, fără să li se spună exact la cât este plecare.

Ei au fost anunțați că avionul va pleca joi, în jurul orei 11. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, fiind realizate alte verificări la aeronavă, cursa fiind amânată pentru ora 14.30.  În cele din urmă aeronava a decolat la ora 16.21, având la bord 148 de pasageri, din cei 228 inițial, ceilalți renunțând și reprogramându-și cursa.

Compania Wizz Air a cerut scuze pasagerilor pentru această situație.

“Wizz Air confirmă că zborul W9 3775 de la Constanța către Londra Luton din data de 12 iunie 2019 a suferit o întârziere din cauza unei  verificări tehnice neprevazute cauzată după impactul cu o pasăre. Pasagerilor li s-au oferit vouchere de alimentare și cazare. Cu toate că situația este în afara controlului Wizz Air, ne cerem scuze tuturor celor afectați pentru inconvenientele cauzate, dar siguranța pasagerilor, echipajului și a aeronavei este prioritatea companiei.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*