VIDEO Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina în sensul giratoriu de la Ovidiu, iar apoi aceasta a luat foc într-o stație GPL

În urma impactului, mașina a luat foc. FOTO IPJ Constanța

Un accident spectaculos, cu pagube mari, dar victime rănite ușor a avut loc în dimineața de 22 iunie, la ieșirea de pe autostrada A4. O mașină a sărit peste sensul giratoriu și a nimerit într-o stație GPL, unde a luat foc.

În dimineața de 22 iunie, în jurul orei 2.21, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat, de 40 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe autostrada A4, dinspre Constanța către Ovidiu. La ieșirea de pe autostradă, într-o curbă ușoară la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul autoturismului, sărind peste sensul giratoriu de la intersecția cu DN2A. Ajuns pe partea cealaltă, s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-o stație GPL (ce se află pe DN2A, pe partea dreapta dinspre Ovidiu către Lumina).

În urma impactului, autoturismul marca Volkswagen a luat foc, arzând în proporție de 100%.

A rezultat vătămarea corporală ușoară a unui barbat, în vârstă de 35 de ani, pasager dreapta față, precum și a conducatorului auto.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*