Un fenomen meteo tot mai des întâlnit a fost observat pe 10 iulie în apropiere de cetatea Histria din județul Constanța.
Imaginile, surprinse de conf. dr. Valentin Bottez de la Facultatea de Istorie a Universității București arată cum un “fuior” de tip tornadă sau trombă marină se vede la linia orizontului.
“Au fost trei – una dupa alta, însă eu am filmat una și m-am întors la baza din sat”, a declarat profesorul Valentin Bottez.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este instituția care găzduiește Delfinariul, Acvariul, Expoziția de Păsări Exotice și Microrezervația Constanța. Iată mesajul […]
Primăria Murfatlar a plantat arbuști în fața școlii din Siminoc, împreună cu partenerii dintr-un proiect transfrontalier, care mai cuprinde și realizarea unui […]
Be the first to comment