VIDEO Tânăr de 23 de ani, reținut de polițiștii constănțeni după ce a încercat să pună în circulație peste 1.700 de euro falsificați

Mașină de Poliție

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Constanța, a fost prins în flagrant delict, de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în timp ce ar fi încercat să pună în circulație o sumă de bani contrafăcută. Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Constanța, sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 18.00, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat de 23 de ani, în timp ce ar fi intenționat să pună în circulație 1.730 de euro, contrafăcuți. Concomitent, polițiștii au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, la locuințele a patru persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică, 16 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri legale. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*