Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2
Forțele de ordine solicitate pentru aplanarea unui scandal la o casă din Hârșova în noaptea de Înviere au fost atacate de doi dintre locatari. Oamenii legii au fost nevoiți să folosească spray-ul iritant – lacrimogen pentru a-i liniști.
O persoană a sunat la 112 pentru a reclama un scandal într-o locuință din Hârșova, unde mai multe persoane se certau între ele. La fața locului au fost trimise echipaje ale poliției naționale, locale și jandarmeriei. Oamenii legi au încercat să discute cu locatarii care se aflau în izolare să se liniștească pentru a se aplana scandalul, dar două persoane, tată și fiu au ieșit pe poartă, repezindu-se la ei. Atunci, aceștia au fost nevoiți să dea cu spray iritant – lacrimogen, iar cei doi s-au liniștit. În plus au primit și câte o amendă de 500 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită în dimineața de 6 septembrie la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Fulgerului, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să […]
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Podgoriilor, din municipiul Medgidia, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei […]
Mai multe scrisori deschise transmise de organizații profesionale și companii din Delta Dunării către Guvernul României au fost modul prin care oamenii de afaceri, pescarii, oamenii de turism sau cei care se ocupă de transportul […]
Be the first to comment