Anul Ovidiu a fost marcat de evenimente culturale și artistice. Primăria orașului constănțean care îi poartă numele poetului Ovidius a fost, în ultimele luni, gazdă și chiar organizator al mai multor manifestări. Printre acestea putem enumera: simpozionul “Ovidienii”, dar și lansarea antologiei de texte literare “Ovidiu – Două Milenii de neuitare”.
Acest volum a fost editat de primăria Ovidiu și mai apoi oferit delegației orașului Sulmona, care a vizitat Dobrogea în luna iulie.
În schimb, Primăria din Sulmona, Italia, a oferit partenerilor români un documentar deosebit. Este vorba despre pelicula “Povestea poetului Ovidiu”.
Vă invităm să urmăriți istoria lui Ovidiu de la nașterea sa cu 43 ani înainte de Hristos și până la exilul său în Tomis – actuala Constanța de astăzi.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La cele șase puncte de lucru din Constanța și Cumpăna ale unei farmacii, polițiștii constănțeni au depistat soluție de curățare vândută ca și alcool sanitar, precum și alte produse în neregulă. Valoarea totală a amenzilor […]
CT BUS informează publicul călător că începând de luni, 17 mai, ultimele plecări de la capetele de traseu, pentru toate liniile de transport, vor fi la ora 23.00, conform programului de circulație autobuze. Astfel, programul […]
Polițiștii de frontieră constănțeni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au identificat două pete de culoare neagră în bazinul Portului Constanța, existând suspiciunea că […]
Be the first to comment