Percheziții în Constanța și alte șase județe, la persoane bănuite de proxenetism.
Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, desfășoară activități într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sunt puse în aplicare 43 de mandate de percheziție domiciliară, la 36 de locații din județul Constanța, precum și din județele Buzău, Galați, Prahova, Tulcea, Călărași și Bacău.
Activitățile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene amintite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii liberali ai municipiului Constanța au inițiat, spre dezbatere publică și aprobare, un proiect de hotărâre pentru acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale, în contextul pandemiei de coronavirus. „Criza creată de […]
În curând clopoțelul va anunța începutul anului școlar și elevii se vor întoarce la școală. Perioada vacanței de vară nu este doar una de odihnă, ci și un timp în care copiii pot învăța lucruri […]
Avansează lucrările la stadionul orașului Cernavodă, în ritm alert. Muncitorii au ajuns la momentul construcției tribunei, unul dintre cele mai importante repere ale întregului proiect. Inginerul Marius Pelin explică: “Lucrarea cea mai importantă din tot […]
1 Trackback / Pingback