Opt persoane, arestate preventiv în urma descinderilor organizate, marți, în Constanța și alte șase județe, la persoane bănuite de proxenetism

Percheziții în Constanța și alte șase județe, la persoane bănuite de proxenetism.

Opt persoane au fost arestate preventiv în urma descinderilor organizate marți, 10 mai, în Constanța și alte șase județe, la persoane bănuite de proxenetism, iar alți trei suspecți sunt cercetați sub măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Potrivit Poliției Județene Constanța, în urma acțiunii derulate marți, 10 mai, de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Constanța și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în 36 de locații din județul Constanța, precum și din județele Buzău, Galați, Prahova, Tulcea, Călărași și Bacău, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, opt muguri de substanță vegetală, două grindere și foițe pentru confecționat țigarete, precum și 7.980 de lei și 14.110 euro, dar și șase autoturisme. De asemenea, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, obiecte vestimentare și alte obiecte specifice desfășurării activității de prostituție.

În total, 12 persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor și proxenetism, 11 dintre acestea fiind conduse la audieri. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de miercuri, 11 mai, cei 11 au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind admisă propunerea pentru opt dintre aceștia, iar, față de ceilalți trei a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cu privire la cea de-a douăsprezecea persoană, aceasta se află încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă, unde execută o pedeapsă privativă de libertate.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada 2020 – 2022, persoanele bănuite ar fi înlesnit practicarea prostituției și ar fi beneficiat, în mod direct sau prin intermediari, de sume de bani, în lei și valută, provenite din aceste activități, care au fost desfășurate atât în mai multe orașe din România, cât și în străinătate.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța. La activități au participat și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Poliția municipiului Constanța, birourile de investigare a criminalității economice Mangalia și Medgidia, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța, ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Vrancea, Ialomița, Tulcea, Prahova, Bacău, Călărași, Galați și Buzău.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*