Manifestările de Ziua Națională de la Constanța nu au fost lipsite de incidente. Astfel, două persoane au leșinat, fiind vorba de o elevă de la liceul militar și de o persoană de la Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ambele având nevoie de îngrijiri medicale.
De asemenea, în timpul paradei, un blindat s-a defectat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. El a fost ocolit de tancuri și camioane prezente la paradă până când a fost scos de pe traseu.
Pentru prima oara, parada de Ziua Națională a României a avut loc pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Casei de Cultură. Pe lângă militari și reprezentanții ai Ministerului de Interne la paradă a fost prezent pentru prima oară și un detașament al Poliției Locale. De asemenea, tot în premieră Forțele Aeriene ale României și Canadei au fost prezente la manifestările de 1 Decembrie de la Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Procurori ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis un dosar de cercetare penală, pentru neglijență în serviciu, urmând […]
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus sesizarea Tribunalului Militar București cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului Bogdan […]
Be the first to comment