Marinarii militari, prezenți la Ziua Armatei României

Marinarii militari, prezenți la Ziua Armatei României. FOTO Arhiva SMFN

În fiecare an, la data de 25 octombrie, militarii și toți românii care sunt cu sufletul alături de eroii neamului, participă la ceremoniile militare de depuneri de coroane și jerbe de flori organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, zi cu o semnificație profundă pentru România.

Marinarii militari vor participa la Ziua Armatei României în mai multe orașe din țară unde vor fi organizate ceremonii militare și religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.

La Constanța, Ziua Armatei României va fi sărbătorită la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic Constanța, începând cu ora 11.00, unde va avea loc o ceremonie militară pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei. La activitate, alături de militarii români, vor participa și două plutoane de militari străini, un pluton al Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii și unul al Forțelor Aeriene Canadiene, de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

Ceremoniile din garnizoana Brăila se vor desfășura la „Ansamblul Comemorativ dedicat Eroilor Neamului”, în intervalul 09.30 – 10.00. De asemenea, sâmbătă, 23 octombrie, marinari militari din garnizoana Brăila vor participa la o activitate de întreținere monumente și vor planta arbori la „Memorialul Eroilor” din satul Filiu, comuna Bordei Verde, din județul Brăila.

Ceremoniile militare şi religioase dedicate Zilei Armatei României, în garnizoana Tulcea, la care vor participa și militari ai Forțelor Navale, se vor desfășura, începând cu ora 10.00, la „Cimitirul Eroilor” din localitate.

La Babadag, ceremoniile dedicate Zilei Armatei României se vor desfășura pe platoul unității, de la ora 09.00, iar la Mangalia, la „Monumentul Eroului Marinar”, începând cu ora 11.00.

Ceremoniile se desfășoară în format restrâns, cu respectarea strictă a normelor de protecție împotriva COVID-19, iar accesul la activități se va face conform prevederilor hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență valabile la data desfășurării activității.

Izvoarele istorice atestă faptul că, la data de 25 octombrie 1944, după lupte grele și cu prețul vieții a 50.000 de soldați, orașul Carei a fost eliberat de sub ocupație străină. Victoria a fost posibilă în urma unei intense ofensive pentru eliberarea nord-vestului României, prin obținerea de victorii succesive la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea și Satu-Mare.

Pentru omagierea acestor victorii și a eroilor căzuți de-a lungul timpului, ziua de 25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei României”, prin Decretul nr. 381 din data de 1 octombrie 1959, pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*