VIDEO De Ziua Marinei Române, SLN a lansat programul „Vreau să fiu navigator!”

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. FOTO: Adrian Boioglu

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a anunțat luni, 15 august, cu ocazia Zilei Marinei Române, lansarea programului „Vreau sa fiu navigator!”, destinat atragerii tinerilor către această meserie.

Potrivit liderului SLN, la nivel european sunt 250.000 de navigatori, iar România asigură, cu cei aproximativ 30.000 de navigatori, 12 la sută din forța de muncă europeană din flota mondială.

„În România sunt aproape 30.000 de navigatori, dar aici sunt foarte mulți și pe partea de personal auxiliar, pe nave de pasageri. Pandemia de coronavirus a afectat foarte mult transportul maritim, a lovit foarte mult în navigatori și, practic, i-a descurajat să mai meargă pe mare. (…) După calculele noastre și după informațiile primite de la Autoritatea Navală Română, avem aproximativ 23.000 de navigatori. Noi spunem că activi sunt vreo 17.000, adică cei care merg pe mare cu job-ul acesta, iar diferența o fac probabil cei care merg pe mare câteva luni pe an și apoi rămân la uscat”, a explicat el.

Adrian Mihălcioiu spune că pe mare se face cel mai ieftin și mai puțin poluant transport și se asigură majoritatea schimburile economice, dar există un deficit de forță de muncă, astfel că ar trebui atrași cât mai mulți tineri în domeniu. Pentru ei, SLN a lansat programul „Vreau sa fiu navigator!”.

„Dorința de a merge pe mare, în Europa, nu este mai mare de 10 ani, așa că trebuie să avem mare grijă cum apelăm la resursa noastră de forță de muncă și cum ne îngrijim de ea, să avem o schimbare de generații, să atragem tinerii să devină navigatori. Chiar astăzi o să lansăm programul <<Vreau să fiu navigator!>>. Cred că acesta este un proiect extrem de important. Nu mai sunt nebrevetați în România, și chiar în Europa. La ora asta se plătesc trei, patru mii de dolari pe lună pentru un timonier, și nu se găsesc timonieri pentru navele europene  Și acesta este un semnal de alarmă. Avem tineri pe care îi putem școli într-un timp scurt, prin programe educaționale de scurtă durată, și putem apoi să-i aducem pe mare. Iar, mai târziu, încet-încet, să meargă către cariera de ofițer de marină care este una mai de lungă durată”, a declarat Adrian Mihălcioiu.

De ziua lor, el le-a urat felicitări tuturor navigatorilor, marinari civili și militari, dar și lucrătorilor portuari.

„Astăzi este și ziua lucrătorului portuar și ziua tuturor marinarilor, militari și civili. La mulți ani tuturor, vă spun, la mulți ani navigatorilor, familiilor navigatorilor, familiilor lucrătorilor portuari. Le mulțumim tuturor”, a mai spus liderul SLN.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*