VIDEO Consilierii PSD din Medgidia NU vor bani europeni. Aleșii au blocat, prin vot, finanțarea pentru Festivalul de reconstituiri istorice DAPYX

Ședință de Consiliu Local la Medgidia. FOTO CtNews.ro

Singurul festival de jocuri și reconstituiri istorice din Sud-Estul Europei este în pericol să dispară. Festivalul DAPYX care se ține la Medgidia de doi ani de zile are nevoie de finanțare europeană (nerambursabilă) ca de aer, însă primarul Valentin Vrabie se confruntă cu un Consiliu Local ostil ideii sale. Festivalul a fost recunoscut la adevărata lui valoare educativă și culturală chiar de către organismele europene, care au și decis finanțarea a două ediții până acum.

Festivalul se organizează în cadrul proiectului „Culture Eternity” pe care municipalitatea din Medgidia îl desfășoară în parteneriat cu municipalitatea din Elena (Bulgaria). Pe scurt, europenii care ne dau banii să mai facem încă doi ani acest festival au oferit un punctaj excelent proiectului, el fiind cotat al 6-lea din 57 de proiecte depuse în vederea finanțării.

Însă regulile comunitare spun că orice etapă în parcurgerea unui dosar european, necesită aprobarea Consiliului Local. Și aici se lovește primarul Valentin Vrabie de ostilitatea consilierilor.

“Am fost declarați eligibili pentru finanțarea festivalului Dapyx, pentru două ediții, cu o sumă undeva la 20 de miliarde de lei. Între timp s-au cerut clarificări, pentru că așa funcționează această procedură a implementării proiectelor: din momentul în care ești declarat eligibil și până la implementare răspunzi la fel și fel de clarificări.

Dar răspunzi imediat pentru că sunt niște reguli extrem de clare și extrem de drastice! Dacă nu ai răspuns, ai pierdut suma necesară! Iar domnii care nu vor să se întâmple lucrurile acestea în Medgidia au votat împotrivă ori s-au abținut (și-i același lucru)” a declarat pentru Constanța NEWS, primarul Medgidiei, Valentin Vrabie.

Cel mai recent episod din războiul consilierilor cu primarul s-a desfășurat în seara zilei de 20 iunie 2018 în sala de ședințe din Primăria Medgidia.

Primul punct al ordinii de zi era alocat exact votului pentru finanțarea europeană a Festivalului DAPYX. Bani euroepni și nerambursabili – cu alte cuvinte, zero cheltuieli pentru oraș. Chiar și în aceste condiții extrem de avantajoase pentru localnici, consilierii PSD au votat împotrivă, iar proiectul “a căzut”.

“Domnii aceștia sunt cei care au condus timp de 12 ani Medgidia, care s-au priceput și se pricep doar la îndatorarea orașului, pentru că ei au făcut datorii pe care le plătim până în 2030. Eu, în doi ani de zile nu am facut 1 leu datorie! Ba dimpotrivă, am plătit vreo 200 de miliarde de lei datoriile domnilor din Consiliu și am semnat contracte de finanțare de o mie de miliarde de lei. Asta-i diferența între mine și dumnealor.

Acum când lucrurile încep să apară și să se vadă pe teren, vă dați seama că oamenii pot face diferența. Ei nu pot să vadă, cetățenii, cât de prost au administrat orașul, timp de 12 ani. Dar eu voi face tot posibilul să le arăt oamenilor prin fapte; la ei sunt vorbe, la mine sunt fapte” a spus primarul Valentin Vrabie.

Festivalul de jocuri și reconstituiri istorice DAPYX face parte din proiectul „Culture Eternity” finanţat prin România – Bulgaria Cross – Border Cooperation Operațional Programme. După cele patru zile ale Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX 2017, care au atras un număr uriaș de vizitatori, peste 100.000 de oameni, orașul din inima Dobrogei revenea cu fruntea sus în atenția întregii Românii.

Festivalul Dapyx nu e singurul necaz al primarului. Consiliul Local nu i-a permis să reprezinte orașul la adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal. În locul său, Medgidia va fi reprezentată de viceprimarul Luminița Vlădescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*