VIDEO Cinci persoane, arestate preventiv pentru trafic de droguri, după ce au vândut nouă kilograme de cannabis

FOTO cu rol ilustrativ

Cinci persoane, din județele Constanţa și Tulcea, au fost arestate preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc. Dosarul a fost instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu  procurorii DIICOT Constanța.

Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, trei persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc, grup la care, ulterior, ar fi aderat alte două persoane, care ar fi acționat în județele Tulcea și Constanța, până la data de 4 august 2022.

Astfel, una dintre persoane ar fi înființat și întreținut o cultură de cannabis în județul Tulcea, drogul de risc fiind distribuit de celelalte persoane în localitățile Medgidia și Constanța. În perioada 17 noiembrie 2021 – 4 august 2022, ar fi fost vândute aproximativ nouă kilograme de canabis.

La data de 4 august, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au depistat, în flagrant delict, una dintre persoanele bănuite, un bărbat, de 48 de ani, în timp ce ar fi vândut 2,1 kilograme de cannabis.

Ulterior, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia, orașul Năvodari și în județul Tulcea, fiind descoperite 70 de grame de cannabis, 10 grame de hașiș, 1,95 grame de cocaină, 23,45 grame de semințe de cannabis, 10 plante de cannabis, având substanța activă THC în cantitate de 4.873,45 grame, 23 de grame de aur, două cântare electronice, 124 de pliculețe goale, 15 telefoane mobile, 566 de cutii cu privire la care urmează să se dispună expertizarea, pentru a se stabili dacă sunt materiale pirotehnice, trei ceasuri, două autoturisme, două pistoale, 71.138 de lei, 29.965 de euro, 60 de dolari, 555 de lire turcești, 135 de lire sterline și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.

În urma perchezițiilor, cinci persoane bănuite au fost conduse la audieri, iar, în urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul DIICOT Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestora, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Ulterior, la data de 5 august, cele cinci persoane bănuite au fost arestate preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*