La sediul Poliției stațiunii Eforie s-a prezentat vineri, 23 iulie, o femeie care a predat o verighetă din aur, precizând faptul că a găsit bijuteria pe plaja Debarcader din stațiunea Eforie Nord.
„Pe această cale, mulțumim femeii care a dat dovadă de spirit civic și a predat bunul Poliției. Totodată, persoana care a pierdut bijuteria este așteptată la sediul Poliției stațiunii Eforie, în vederea identificării și predării bunului”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.
Potrivit acestora, pe interiorul verighetei, care se află acum se află la sediul Poliției stațiunii Eforie, este gravat un nume, ce va trebui identificat de posesorul de drept.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Deputatul PNL de Constanța Mircea Banias consideră că acțiunile în combaterea consumului și traficului de droguri trebuie să continue deoarece toate cifrele legate de acest fenomen sunt alarmante și în creștere. Mircea Banias a remarcat […]
Săptămâna aceasta, containerele Polaris M Holding pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierele Inel II și Henri Coandă: strada I.L. Caragiale lângă Cimitirul Central (platforma nr. 523/524) și aleea Umanității (platforma nr. 583). Aici pot […]
Într-un comunicat de presă, Rompetrol Rafinare a făcut precizări privind tragicul accident de muncă ce a avut loc sâmbătă, 13 mai, pe platforma Petromidia Năvodari, în urma căruia doi angajați ai companiei au fost afectați, […]
Be the first to comment