Vergil Chițac, după aprobarea bugetului pentru anul 2022: „Ne bazăm pe banii din fondurile europene, pentru că, momentan, aceștia reprezintă singura sursă de dezvoltare”

Peste 50 de proiecte au fost depuse în cadrul campaniei „Tu decizi pentru Constanța”

Consilierii locali ai municipiului Constanța au aprobat vineri, 11 februarie, în ședință, bugetul municipiului Constanța pentru anul 2022, ce se ridică la aproape 1,5 miliarde de lei.

„Astăzi am făcut un pas crucial spre Constanța viitorului din mai multe puncte de vedere. Bugetul pentru anul 2022 a fost adoptat în ședința de Consiliu Local cu unanimitate de voturi, fără scandal și fără discuții inutile. Am conlucrat cu toți consilierii locali, indiferent de culoarea politică, și am reușit să acționăm ca o echipă spre binele Constanței. Este un pas esențial spre normalitate și spre adoptarea mecanismelor de lucru ale unei societăți cu adevărat sănătoase, în care ne dorim cu toții să trăim”, spune primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Potrivit edilului, este un buget echilibrat, concentrat îndeosebi pe dezvoltare, în ciuda faptului că pragul cheltuielilor de funcționare a rămas destul de ridicat, dar autoritățile locale vor pune mare preț pe fondurile europene.

„Ne bazăm pe banii din fondurile europene, pentru că, momentan, aceștia reprezintă singura sursă de dezvoltare. Vom continua drumul început anul trecut prin proiecte de infrastructură și investiții majore în principalele domenii de activitate. Sistemul sanitar, educația, transporturile și sectorul cultural, toate vor primi mai mulți bani în acest an față de anul precedent”, a explicat primarul Constanței.

Bugetul general aprobat pentru anul 2022 este în creștere cu peste 21 de procente față de cel de anul trecut, respectiv de 1.457.944.000 de lei. În plus, anul acesta, bugetul de dezvoltare cunoaște o creștere spectaculoasă – peste 744 la sută față de anul trecut.

„Prioritate la alocarea fondurilor pentru investiții au avut proiectele cu finanțare nerambursabilă și proiectele de investiții aflate în continuare. Proiectele de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria Municipiului Constanța: clădirile și dotările unităților de învățământ preuniversitar de stat, clădirile și dotările unităților sanitare cu paturi, reabilitare obiective turistice și amenajare spații publice pentru recreere, digitalizare, eficiență energetică, mobilitate urbană, infrastructură. Pentru următoarea perioadă de finanțări europene au fost prevăzute sume pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice aferente proiectelor propuse, astfel încât la deschiderea liniilor de finanțare, Primăria Constanța să fie pregătită pentru a depune documentația”, a spune Vergil Chițac.

Conform primarului municipiului Constanța, bugetul pentru învățământ crește cu peste 84 de procente față de cel de anul trecut. S-au alocat 172.363.000 lei, reprezentând 11,82 la sută din totalul cheltuielilor. Finanțarea unităților de învățământ va fi asigurată anul acesta din două surse: finanțarea de bază de la bugetul de stat și finanțarea complementară din veniturile proprii ale bugetului local. Se vor aloca fonduri pentru lucrări de reabilitare, modernizare și dotare a unităților de învățământ, dar și pentru burse de performanță, sociale, de merit și de studiu.

„De asemenea, bugetul pentru sănătate, în creștere cu 473 la sută față de 2021, în valoare de 89.009.000 de lei, cuprinde sumele necesare pentru salariile cadrelor medicale, medicamentelor și materialelor sanitare pentru cabinetele medicale din școli, fonduri necesare dotării și funcționării Centrului de vaccinare de la Pavilionul Expozițional Constanța, pentru reparații și reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dar și pentru crearea spitalului modular pentru consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19. Sunt cuprinse, totodată, sumele necesare elaborării documentației tehnico-economice pentru construirea și dotarea Spitalului municipal policlinic”, a mai precizat Vergil Chițac.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*