Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă după amiază în localitatea 23 August. Un tânăr a pătruns cu mașina pe care o conducea în Drumul Național fără să respecte semnele de circulație și a lovit un plin un autoturism care circula regulamentar.
La accident, potrivit polițiștilor din cadrul IPJ Constanța, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Mangalia, a condus un autoturism VW dinspre localitatea Dulcești spre DN 39. La intersecția cu drumul național nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire“ și a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Duster, condus de o femeie, în vârstă de 64 de ani.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui tânăr în vârstă de 19 ani, pasager în primul autoturism și vătămarea corporală gravă a unei femei, în vârstă de 74 de ani, pasageră în al doilea autoturism.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ziua de Paști este liberă și pentru angajații de la Microrezervația Constanța, inclusiv cei de la Delfinariu. Dar, daca vrei să vezi delfinii, poți să le faci o vizită pe 9 aprilie, la orele 12:00 […]
Polițiștii au stricat o nuntă organizată pe o stradă din Constanța, în acest caz fiind întocmit dosar penal pentru îngreunarea circulației pe drumurile publice La data de 29 august, în jurul orei 15:30, polițiști din […]
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri și Poduri Constanța a încheiat anul trecut în insolvență, însă cu profit mai mare decât câștigurile ultimilor zece ani. Compania a înregistrat un plus de 4,6 milioane de lei în […]
Be the first to comment