USR Constanța își arată susținerea față de Stelian Ion, pe care îl propune pentru Ministerul Justiției și într-un viitor guvern

Deputatul USR Stelian Ion. FOTO Facebook

Organizația USR de la Constanța a anunțat joi, 2 septembrie, că îl susține în continuare pe deputatul Stelian Ion, pe care îl propune pentru Ministerul Justiției și într-un viitor guvern.

„Ministrul Stelian Ion are susținerea fermă a organizației noastre pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ (Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție – n.r.) şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu. Ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției și în viitorul guvern”, au precizat reprezentanții USR Constanța pe pagina oficială de Facebook a organizației.

Aceștia susțin că Florin Cîțu a înșelat votanții PNL și USR PLUS și spun că acesta nu mai reprezintă pe nimeni, „în afară de gruparea din jurul său”. Ei solicită declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier.

„Florin Cîțu a înșelat votanții PNL și USR PLUS. În afară de gruparea din jurul său, Cîțu nu mai reprezintă pe nimeni, iar prin gestul de ieri și-a semnat propria plecare de la Guvern. Prin urmare, USR PLUS Constanța solicită declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier și va susține orice formă de debarcare a lui Cîțu de la cârma acestui guvern: demisie a miniștrilor sau o moțiune USR PLUS cu amplă susținere. Cetățenii ne-au votat pentru a guverna responsabil. USR PLUS a făcut asta. Florin Cîțu nu, din contră, și-a bătut joc – trebuie, deci, să plece urgent”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*