Urmărit internațional pentru infracțiuni comise în Italia, prins în Constanța

Polițiștii de investigații criminale din Constanța au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru infracțiuni ce ar fi fost comise pe teritoriul Italiei. Schimbul de date și informații a fost asigurat prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.

Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, la data de 16 iunie, polițiști de investigații criminale au depistat un bărbat, de 42 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile italiene.

„Cel în cauză a fost dat în urmărire internațională, fiind bănuit de constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat și tâlhărie calificată, fapte comise pe teritoriul Italiei. Pentru depistarea acestuia, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.

În cursul zilei de joi, 17 iunie, acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 15 zile, în vederea predării către autoritățile italiene.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*