O plimbare cu ATV-ul s-a transformat într-un accident grav, în această după-amiază, la ieșirea din municipiul Constanța spre Valu lui Traian. Vehiculul s-a răsturnat pe carosabil, iar cele două persoane aflate pe el au fost rănite.
Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, la fața locului au intervenit două echipaje medicale de tip B2. Un bărbat și o femeie au suferit traumatisme cranio-cerebrale, iar femeia prezenta și leziuni la nivelul membrelor superioare și inferioare.
Victimele au fost stabilizate și transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
UPDATE:
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, accidentul rutier produs sâmbătă, 1 noiembrie, în jurul orei 16:10, pe strada Augustus din municipiul Constanța, a avut loc după ce un bărbat de 41 de ani ar fi pierdut controlul asupra ATV-ului pe care îl conducea, răsturnându-se împreună cu pasagerul care îl însoțea.
În urma incidentului, cei doi bărbați au fost răniți ușor. Polițiștii au stabilit că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, verificarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, verificările au arătat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, iar ATV-ul nu era înmatriculat.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul de către o persoană cu permisul suspendat.

Be the first to comment