Unitatea 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă a fost repornită după lucrările de mentenanță

CNE Cernavodă. FOTO cne.ro
CNE Cernavodă. FOTO cne.ro

SN Nuclearelectrica SA a anunţat că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate în data de 7 iunie 2019, sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional realizându-se în aceeași zi, la ora 22:00.

Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată la începutul lunii mai, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanță planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate.

În perioada opririi planificate s-au efectuat circa 9.000 de activități aferente următoarelor programe:

  • Programul de mentenanță preventivă și corectivă;
  • Programul de inspecţii;
  • Programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, conform cerințelor Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită;
  • Programul de implementare a modificărilor pe proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente.

Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*