Cu puțin timp înainte de miezul nopții de 26 spre 27 ianuarie, un apel la 112 a anunțat că o persoană a căzut de la etajul 6 al unui bloc de pe strada Ștefan cel mare, în zona Cina. Victima, un tânăr, a fost găsită decedată la fața locului.
Potrivit martorilor, victima, un tânăr în vârstă de 24 de ani a avut un conflict cu tatăl și bunicul său cu care locuia în blocul respectiv, iar ulterior s-a aruncat în gol. Echipajul medical deplasat la fața locului nu a mai putut face nimic pentru victima care prezenta mai multe traumatisme incompatibile cu viața. Se pare că tânărul obișnuia să consume substanțe interzise, acesta fiind și motivul conflictului cu tatăl său.
Cazul este anchetat de către polițiștii constănțeni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost la datorie, acționând, idependent sau în sistem integrat cu celelalte sutructuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru asigurarea unui climat optim de […]
În dimineața de 17 ianuarie a avut loc un eveniment rutier pe Autostrada A4 – Agigea-Ovidiu, la km 6. A fost implicat un singur autoturism și nu s-a soldat cu victime. Este vorba de un […]
Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs marți 27 februarie între Constanța și Cumpăna. O a treia a fost rănită în urma altui eveniment rutier înregistrat între Ciocârlia și Cobadin. Potrivit reprezentanților […]
Be the first to comment