Un tânăr din Corbu a fost prins în flagrant în timp ce dădea 2000 lei mită pentru soluționarea favorabilă a unui dosar la regimul circulației rutiere

bani, lei, spaga, mita
Câștig suplimentar. FOTO Adrian Boioglu

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 2000 de lei unui agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Corbu – I.P.J.Constanţa.

În fapt, în data de 16 decembrie 2019 şi îndeplinea atribuţiile de serviciu, agentul de poliţie a depistat un tânăr, în vârstă de 23 ani, conducând un autoturism pe drumurile publice din localitate, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a fost întocmit dosar penal.

Ulterior, pe 3 aprilie, conducătorul auto i-a oferit polițistului suma de 1.500 euro pentru a soluționa în mod favorabil dosarul penal în care era cercetat. Față de această situație, lucrătorul de poliţie a formulat denunţ la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, fiind sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.,

În cursul zilei de 6 aprilie, conducătorul auto a fost surprins în flagrant în timp ce oferea polițistului suma de 2.000 de lei, în scopul soluționării favorabile a dosarului penal întocmit pe numele său și restituirii permisului de conducere.

Tânărul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită iar, ca urmare a audierii, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*