În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de furt, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Constanța au identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Runcu, județul Constanța, bănuit de comiterea faptelor.
Potrivit anchetatorilor, acesta, la data de 1 septembrie, ar fi sustras o bicicletă, după forțarea sistemului antifurt, aparținând unui bărbat din Constanța, creând un prejudiciu de 700 de lei. Ulterior, pe 5 septembrie, tânărul în cauză ar fi sustras, de pe plaja Modern din Constanța, telefonul unui turist. Prejudiciul total de aproximativ 2300 de lei a fost recuperat și predat părților vătămate.
În cursul serii de 5 septembrie, polițiștii constănțeni l-au reținut pe tânărul în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, introducându-l în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico – Financiare au desfășurat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu țigarete și verificarea […]
Poliţiştii de frontieră constănțeni au depistat, cu ajutorul aparaturii de observare pe timp de noapte cu termoviziune, în apropierea frontierei de stat, […]
Be the first to comment