Un șarpe a fost capturat de jandarmi dintr-un parc din municipiul Mangalia

Șarpe capturat de jandarmi. FOTO Jandarmeria Constanța

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină de urgență, marți, în jurul orei 20:00, într-un parc din municipiul Mangalia, deoarece fusese semnalată prezența unui șarpe într-o zonă aglomerată la acea oră.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, oamenii legii au acționat rapid și au reușit să captureze reptila.

Aceasta a fost ulterior eliberată într-o zonă care reprezintă habitatul său natural, departe de așezările umane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*