Un patron din Satul de Vacanță din Constanța a fost încătușat de către polițiștii locali

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni. FOTO DGPL Constanța

Direcția Generală a Poliției Locale Constanța a primit mai multe sesizări cu privire la faptul că proprietarul unei clădiri din Satul de Vacanță din Constanța se ocupă cu activități comerciale pentru care nu deține autorizație.

În cursul zilei de 29 iunie, un echipaj al Poliției Locale s-au deplasat la fața locului pentru a verifica cele sesizate. Numai că odată ajunși, oamenii legii s-au lovit de refuzul persoanei vizate de verificări de a se legitima. Drept urmare, lucrătorii instituției au recurs la folosirea forței și a mijloacele din dotare conform prevederilor legale – individul a fost încătușat .

Pentru faptele sale, bărbatul a fost condus la sediul Direcției Generale Constanta în vederea demarării procedurii identificării și luării măsurilor legale necesare. De asemenea, i s-au aplicat doua amenzi contravenționale în valoare totala de 2.600 lei pentru refuz de legitimare și obstrucționarea controlului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*