Un mort și un rănit, într-un accident rutier petrecut în satul Șipotele. FOTO SAJ Constanța
Un tânăr de 28 de ani a murit, iar un bărbat de 74 de ani, a fost rănit, într-un accident petrecut în dimineața zilei de luni, 5 iulie, în satul Șipotele, comuna Deleni.
Potrivit polițiștilor constănțeni, accidentul rutier a avut loc în jurul orei 04.00, pe strada Traian din localitatea Șipotele, pe drumul dintre Deleni către Văleni.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu un gard, ulterior cu un imobil. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto, de 29 de ani, și vătămarea corporală ușoară a unui pasager, un bărbat de 74 de ani”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) se află în plin proces de demolare a construcțiilor ilegale amplasate pe sectoarele de plajă din zona Faleză Nord de către operatorii de plajă care au încheiate contracte de […]
Constănțenii care vor să se debaraseze în mod corect de deșeurile de mari dimensiuni – mobilier stricat, uși învechite sau covoarele rupte din casă, o pot face de acum foarte ușor. Primăria municipiului Constanța va […]
Primăria Cumpăna, Federația Română de Gimnastică Ritmică și Clubul Sportiv “Victoria Cumpăna” își dau mâna pentru un eveniment important pentru sportul constănțean. Campionatul Național de Copii la Gimnastică Ritmică debutează la Campusul Școlar al Liceului […]
Be the first to comment