Un instructor auto din Constanța a fost depistat băut la volan, în timpul unui examen

etilotest, test alcool
Testarea șoferului cu etilotestul

Un instructor auto s-a ales cu dosar penal după ce a fost „mirosit“ de către un polițist examinator, în timpul unui examen desfășurat pe raza municipiului Constanța. 

Instructorul a fost depistat în timp ce asista la examinarea unuia dintre elevii săi. Mai exact, elevul susținea examenul pentru categoria A, motocicletă, iar potrivit procedurii de examinare, în spatele cursantului trebuie sa se afle, într-un autoturism, un examinator și un instructor, acesta din urmă, la volan. Agentul examinator a sesizat faptul că instructorul emana halenă alcoolică și și-a sesizat colegii din cadrul Biroului rutier al IPJ Constanța.

„Polițiștii Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat care conducea un autoturism, în timp ce se afla în procedura de examinare auto, fiind sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat“, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Pe numele instructorului a fost deschis dosar de cercetare penală, iar elevul său urmează să susțină examenul la o dată ulterioară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*