Un individ beat a fost prins de polițiștii locali constănțeni, după ce a provocat un accident și voia să părăsească locul faptei

Șoferul vinovat a încercat să șteargă urmele producerii accidentului. FOTO DGPL Constanța

Un echipaj al Direcției Generale a Poliției Locale Constanța au identificat un individ care încerca să părăsească locul producerii unui accident, evenimentul fiind produs de el, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de 9 iunie, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au depistat pe strada Oborului nr. 25 din municipiul Constanta un autoturism de culoare negru, marca BMW cu nr de București care prezenta o avarie vizibila, recenta, pe partea dreaptă.

Polițiștii locali l-au identificat pe proprietarul autoturismului, care era agitat, în stare de ebrietate, și care chemase o firma de tractări auto încercând, astfel, să ascundă faptul ca a avariat un alt autoturism la intersecția străzilor Theodor Burada cu I.C Bratianu. Potrivit reprezentanților DGPL Constanța, pentru că fapta săvârșită întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către un conducător având în sânge o îmbibație alcoolica peste limita legală) echipajul poliției locale a sesizat instituția abilitată pentru demararea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care a avut loc avaria, precum și pentru și tragerea la răspundere penală a conducătorului auto.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*