Un individ bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, reținut de polițiștii constănțeni

Carduri bancare. FOTO Adrian Boioglu
Carduri bancare. FOTO Adrian Boioglu

În urma a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Constanța, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, potrivit anchetatorilor, la data de 9 octombrie au fost sesizați despre faptul că, în jurul orei 10.20, în zona Dacia, un bărbat i-ar fi smuls unei femei, în vârstă de 36 de ani, portofelul și telefonul mobil, bunuri pe care femeia le avea în mână.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au stabilit că suspect de comiterea faptei de tâlhărie este un bărbat, în vârstă de 33 de ani. Acesta s-a folosit de un card bancar contactless al persoanei vătămate, pentru achiziționarea unor bunuri, dintr-un magazin alimentar. Prin această urmă, oamenii legii au reușit să îl identifice și să îl prindă.

Polițiștii constănțeni au reținut în sarcina bărbatului săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, acesta fiind reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore și introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*