Un echipaj SMURD a fost trimis la locul solicitării. FOTO Catalin Schipor
Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală după ce un copil de doar 2 ani a căzut de la etajul 5 al unui bloc de pe strada Cișmelei din Tomis Nord.
Micuțul a supraviețuit însă căderii, tufișurile din fața blocului atenuându-i căderea. Potrivit cadrelor medicale ale SAJ, copilul era conștient,stabil, cu o contuzie pulmonara. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, unde a rămas internat sub supraveghere medicală în secția de Chirurgie pediatrica.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii și pompierii au fost sesizați vineri dimineață prin SNUAU 112 de un bărbat că a observat 5 proiectile pe un teren viran în apropiere de varianta Constanța – Ovidiu. Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru […]
O acțiune de amploare a Poliției Române s-a desfășurat pe raza municipiului Constanța. Este vorba de mai multe structuri implicate într-un dosar privind traficul de droguri. În cursul zilei de miercuri, 19 decembrie, mai multe […]
În cursul zilei de luni, o persoană a cerut ajutorul pentru găsirea unei rude, plecate de acasă pentru a merge la farmacie, dar dispăruse și nu se mai știa nimic de ea. Persoana dispărută a […]
Be the first to comment