Un bătrân de 84 de ani, din Constanța, și-a pus capăt zilelor așezându-se în fața trenului de București

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală după ce, marți seară, un bărbat în vârstă de 84 de ani a murit lovit de tren în Gara Constanța.

La fața locului au fost solicitați salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, dar aceștia nu au putut face nimic pentru a-i salva viața bătrânului.

„Echipajul care încadrează ambulanța terapie intensivă mobilă a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane lovită de tren în Gara Constanța. Ajunși la fața locului, medicii au constatat că bărbatul avea leziuni incompatibile cu viața, fiind nevoiți sa declare decesul acestuia”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.

Polițiștii constănțeni au început cercetarea cazului și au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 84 de ani, din municipiul Constanța, din primele informații reieșind că ar fi vorba despre o sinucidere.

„Trenul care circula pe relația Constanța – București, în momentul în care s-a pus în mișcare – ora 18.50, l-a lovit pe bărbatul care s-ar fi așezat intenționat pe calea ferată”, au precizat surse din rândul anchetatorilor.

Trupul bătrânului a fost transportat la morgă pentru necropsie, iar oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*