Un bărbat de 68 de ani s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au găsit într-o geantă ce-i fusese furată un pistol nedeclarat

Dosar penal după ce polițiștii au găsit într-o geantă furată un pistol nedeclarat. FOTO Arhiva CTNews

Un bărbat de 68 de ani din comuna Mihai Viteazu s-a ales cu dosar penal după ce, într-o geantă ce-i fusese furată și recuperată de polițiștii, oamenii legii au descoperit un pistol nedeclarat.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, urmare a cercetărilor privind săvârșirea unei infracțiuni de furt, polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au identificat un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea faptei.

„Astfel, la data de 3 septembrie, în jurul orei 22.50, acesta ar fi pătruns într-un imobil din comuna Mihai Viteazu și ar fi sustras o geantă care conținea bani, un pistol și mai multe carduri. În urma cercetărilor, polițiștii au recuperat în totalitate prejudiciul creat și au stabilit că persoana vătămată, un bărbat de 68 de ani, nu deține documente de proveniență pentru arma în cauză, aceasta fiind ridicată în vederea stabilirii faptului dacă face parte din categoria armelor letale sau neletale. Banii și cardurile bancare au fost înapoiate proprietarului”, au precizat sursele citate.

În cauză, polițiștii au reținut în sarcina bărbatului de 40 de ani săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în sarcina păgubitului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*