Poliția Locală din Constanța aplică amenzi în valoare de peste 63.000 de lei într-o acțiune de verificare a respectării normelor sociale

Polițiștii locali au dat amenzi de peste 63.000 de lei pentru încălcarea normelor sociale. FOTO: DGPL Constanța

Într-o acțiune amplă desfășurată de polițiștii locali din municipiul Constanța, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 63.000 de lei pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice.

Potrivit DGPL Constanța, acțiunea a vizat o serie de locații din oraș, precum cartierul Poarta 6, zona CET, Valea Portului, Poarta 5, Satul de Vacanță, Casa de Cultură, Trocadero, Dacia, Tomis 3, Delfinariu, Gară, ICIL, Piața Griviței, Far, Brotăcei, Tic-Tac, Cireșica, City Park Mall, Parc Tăbăcărie, Târgul de legume-fructe de pe varianta Ovidiu, unde polițiștii locali au intervenit pentru a verifica respectarea regulilor de conviețuire, liniște publică și curățenie.

Pe durata acestei operațiuni, 263 de persoane au fost legitimate, iar una dintre acestea a fost condusă la sediul Secției 2 de Poliție. De asemenea, au fost verificate 13 autoturisme, 13 sesizări, trei sisteme de securitate și cinci operatori economici, iar în urma acțiunii au fost întocmite șapte note de constatare. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 63.310 lei, fiind înregistrate și opt puncte de penalizare. În plus, au fost dispuse 16 măsuri complementare pentru aducerea terenului în starea inițială și confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea faptelor contravenționale.

Printre cele mai frecvente încălcări constatate s-au numărat proferarea de injurii și apelarea la mila publicului, refuzul de legitimare, consumul de alcool pe domeniul public, lipsa titlului de călătorie valabil, depozitarea de bunuri pe domeniul public, aruncarea ambalajelor și desfășurarea de activități de picnic în afara zonelor special amenajate.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Secția urbană 2 Poliție, Secția urbană 4 Poliție, Secția urbană 5 Poliție, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis”.

Poliția Locală din Constanța intenționează să continue astfel de activități pentru asigurarea unui climat public civilizat în municipiu. Autoritățile apreciază spiritul civic al cetățenilor și îi îndeamnă să semnaleze orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*