VIDEO Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită într-un accident în Constanța

Un bărbat a murit într-un accident rutier în Constanța

Un bărbat de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața sâmbătă dimineața, iar o femeie a fost rănită, într-un accident în care au fost implicate două mașini și care a avut loc în municipiul Constanța.

Polițiștii au anunțat că la intersecția străzilor Baba Novac și Frunzelor două mașini s-au ciocnit. La fața locului s-au deplasat autospecială de descarcerare, un echipaj Smurd B si un echipaj SAJ C. Una din persoanle implicate în evenimentul rutier a fost găsită de echipele de intervenție încarcerată și inconștientă. Bărbatul respectiv, de aproximativ 50 de ani, a fost scos din mașină, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar în cele din urmă acesta a fost declarat decedat. În accident a mai fost rănită o femeie care a suferit un traumatism toracic, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii spun că accidentul s-a petrecut pe fondul neacordării de prioritate. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*