Un bărbat a murit lovit de tren, în Portul Constanța. FOTO cu rol ilustrativ
Un bărbat a murit în dimineața zilei de duminică, 5 decembrie, după ce a fost lovit de un tren.
Potrivit primelor informații, oferite de reprezentanți ai Serviciului Județean de Ambulanță, incidentul s-a petrecut în zona spălătoriei Trompi de pe bulevardul IC Brătianu.
La fața locului au ajuns cadre medicale ale SAJ, dar acestea nu au mai putut face nimic pentru a salva viața victimei.
Cazul este cercetat în prezent de polițiștii constănțeni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de […]
Consilierii locali ai comunei Peștera au aprobat în ultima ședință, ce a avut loc săptămâna aceasta, implementarea unui proiect cu finanțare europeană, […]
Muncitorii care execută lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța au descoperit, ascuns între zidurile clădirii, un mesaj lăsat posterității de către […]
1 Comment
Cred ca deja a dat “Prostea” ordin sa amendeze pe saracul om ca nu avea ce cauta pe calea ferata, ca atat stie lachetul
Cred ca deja a dat “Prostea” ordin sa amendeze pe saracul om ca nu avea ce cauta pe calea ferata, ca atat stie lachetul