
Un bărbat a fost amendat de polițiștii constănțeni pentru că a sunat la 112 nejustificat deoarece a apelat numărul unic de urgență pentru că nu fusese lăsat să voteze cu pașaportul. Conform, legii el își putea exercita dreptul de vot doar cu cartea de identitate sau buletinul de identitate.
Potrivit IPJ Constanța, de la deschiderea urnelor în județul Constanța nu au fost sesizate incidente deosebite.
„În jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că reprezentații secției de votare nu i-ar permite să voteze cu pașaportul.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că bărbatul are domiciliul în România, prin urmare, potrivit legii, nu-și poate exercita dreptul la vot cu pașaportul, ci numai cu buletinul de identitate sau cartea de identitate” – IPJ Constanța.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112.
De asemenea, în județul Constanța sunt 1.849 de solicitări privind votul cu urna mobilă.
Astfel, și-au exercitat dreptul de vot 45 de persoane aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Be the first to comment