Un băiat de 18 ani și o fată de 16 ani, din Bulgaria, prinși când încercau să intre ilegal în România. Adolescenta figura în bazele de date ale autorităților bulgare ca fiind dispărută

Tineri din Bulgaria, depistați când încercau să intre ilegal în țară

Poliţiştii de frontieră constănțeni de la Negru Vodă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un tânăr de 18 ani și o adolescentă de 16 ani, care au încercat să intre ilegal în România și pe care mama băiatului și concubinul acesteia urmau să îi sprijine să ajungă în vestul Europei.

Potrivit Gărzii de Coastă, vineri seară, în jurul orei 19.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Negru Vodă au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, două persoane care se deplasau, pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.

„În urma acțiunii colegilor noștri, cele două persoane au fost reținute și conduse la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi cetăţeni bulgari, un tânăr în vârstă de 18, respectiv o tânără de 16 ani”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Totodată, la cercetări s-a constatat și că adolescenta figura în bazele de date ale autorităților bulgare ca fiind dispărută.

În același timp, în Punctul comun de Trecere a Frontierei Negru Vodă – Kardam, s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Germania, o femeie, cetățean bulgar, și un bărbat, cetățean turc.

„În baza analizei de risc, cele două persoane se încadrau în profilul de risc pentru trafic de migranți, astfel că, polițiștii de frontieră au procedat la urmărirea autoturismului care nu a respectat itinerariul de deplasare, deplasându-se pe un drum secundar. În scurt timp, autoturismul a fost oprit, iar cele două persoane au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări”, au mai transmis sursele citate.

În baza verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi sunt mama băiatului și concubinul acesteia, care urmau să-i preia pe cei doi după ce treceau ilegal frontiera în România, cu scopul de a-i transporta într-un stat din vestul Europei.

Tineri din Bulgaria, depistați când încercau să intre ilegal în țară. Cei doi erau ajutați de mama băiatului și concubinul acesteia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, toate cele patru persoane fiind predate, conform acordului de readmisie româno-bulgar, Poliţiei de Frontieră din statul vecin, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*