Serviciul de Ambulanță Constanța a fost solicitat să intervină miercuri în localitatea Viile la un minor inconștient după ce ar fi fost lovit de un cal.
La fața locului a fost trimis un echipaj SAJ, dar și elicopterul SMURD. Cadrele medicale l-au găsit pe băiatul rănit în stop cardio – respirator. S-au aplicat manevrele de resuscitare, dar din nefericire fara succes.
Echipajul de poliție ajuns la fața locului a stabilit în urma primelor cercetări la fața locului, că minorul călărea calul, în momentul în care a căzut/a fost aruncat și târâit de animal.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În prezența primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, s-a semnat în cursul zilei de 3 aprilie, la sediul Ministerului Transporturilor, fila de buget necesară continuării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al Canalului Dunăre Marea Neagră. […]
SC RAJA SA anunță lucrări de înlocuire a unor conducte de apă pentru zilele de 4 și 5 februarie. În consecință, apa va fi oprită pe strada Pescarilor și pe Mircea cel Bătrân. Pentru realizarea […]
“Ursul” lui Cehov este premiera cu care debutează stagiunea 2016 a Teatrului de Stat Constanța. Pe 1 octombrie, la ora 19.00 se deschide cortina. În distribuție sunt Marius Bodochi, Dana Dumitrescu și Marian Adochiței, iar […]
Be the first to comment