Un autoturism a luat foc în urma unui accident rutier, iar trei persoane au fost rănite

În urma impactului cu pomul, mașina a luat foc. FOTO ilustrativ

Un individ băut a scăpat mașina pe care o conducea de sub control și s-a izbit cu ea de un pom. În urma impactului, autoturismul a luat foc.

 

Accidentul rutier s-a produs pe DN 38, între localitățile Movilița și Topraisar,  la ora 5.35. Polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani din Topraisar a condus un autoturism pe DN 38 fiind sub influența băuturilor alcoolice, dinspre Constanța către Negru Voda, unde a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului și a încă doi pasageri. Aceștia au reușit să iasă din mașină înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări.

La fața locului au ajuns o autospeciala de stingere a ISU Dobrogea, un echipaj SMURD și două Ambulanțe. Victimele care au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar autoturismul a ars aproape în totalitate

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*