UMC a dat deja startul înscrierilor pentru sesiunea de toamnă a admiterii

Sediul UMC - Universitatea Maritima Constanta. FOTO Catalin Schipor

Universitatea Maritimă din Constanța a dat startul înscrierilor pentru sesiunea de toamnă a admiterii, pentru programele de licență ale celor două facultăți, Facultatea de Navigație și Transport Naval și Facultatea de Electromecanică Navală.

Până pe 24 septembrie, candidații își pot depune dosarul la sediul UMC sau pe platforma dedicată admiterii, pentru locurile rămase vacante în urma sesiunii de vară.

„Îi așteptăm începând de astăzi pe toți cei care nu au reușit să se înscrie în prima sesiune a admiterii, la sediul central al universității sau pe platforma dedicată. Pentru locurile bugetate rămase vacante, candidații își pot încărca dosarul pe platforma digitală a universității, urmând ca pe 26 septembrie să se desfășoare concursul de dosare”, a declarat rectorul Universității Maritime din Constanța, prof. univ. dr. ing. Violeta Vali Ciucur.

Pentru locurile bugetate, criteriul de departajare a candidaților va fi media de la Bacalaureat, iar pentru ocuparea ultimului loc se va ține cont de nota obținută la Matematică, la Examenul de Bacalaureat.

Totodată, până pe 26 septembrie, cei care doresc să-și continue studiile universitare, se pot înscrie la programele de master ale UMC, media finală fiind calculată prin cumularea mediei de licență și a mediei anilor de studii, în proporții egale. În cazul mediilor identice, media anilor studiilor de licență va face diferența între candidați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*