Tudorel Chesoi, război total cu RADET

Consilierul local Tudorel Chesoi. FOTO Adrian Boioglu
Consilierul local Tudorel Chesoi. FOTO Adrian Boioglu

Consilierul local Tudorel Chesoi a început de acum câteva luni un război total cu RADET, război care poate duce până la desființarea regiei autonome din subordinea Primăriei Constanța.

Consilierul se declară profund nemulțumit de modul în care RADET îi tratează pe constănțeni, dar și de modul în care este condusă instituția.

”Am citit raportul de activitate al RADET și am observat că a investit circa 70 de milioane de lei, în ultimii ani, în modernizare, în automatizarea punctelor termice. Este o cheltuiată fără noimă. A câștigat câteva salarii, prin această automatizare, dar nu a rezolvat problema de fond.RADET trebuie să aibă ca prioritate alimentarea cu gaz metan a punctelor termice, pentru a nu se trezi că nu mai are cui să furnizeze căldură, întrucât toți cetățenii se vor debranșa și vor alege o altă sursă de energie termică. Numai montând centrale de gaze în puncte termice se va putea reduce de aproape trei ori gigacaloria, iar constănțenii vor putea plăti o gigacalorie decentă, de 140-150 de lei, după calcule făcute de mine și de specialiști”, a declarat Tudorel Chesoi.

În mod aproape inexplicabil, energia termică vândută de RADET care este produsă în centrale termice pe gaz a scăzut în ultimii 10 ani, de la 18.886 de gigacalorii în 2005 la 15.726 de gigacalorii în 2015, deși în mod ar fi trebuit să crească. RADET a dat prioritate enegiei termice mai scumpe cumpărată de la CET, în detrimentul ceătățenilor.

”O altă problemă pe care am observat-o este numărul mare de procese pe care RADET le are. Are în prezent 832 de procese, majoritate cu cetățenii Constanței care probabil nu au mai avut puterea financiară să plătească o gigacalorie atât de scumpă. Oamenii nu mai au bani. RADET se luptă cu cei care l-au plătit să funcționeze zeci de ani de zile. Ce dorește să facă? Se poate ajunge chiar la evacuarea datornicilor din apartamente, la adevărate tragedii. Soluția este ca punctele termice să funcționeze pe centrale pe gaz”, spune Tudorel Chesoi.

În opinia sa, constănțenii nu trebuie să fie ținuți captivi într-un sistem ineficient, care îi obligă să plătească sume exorbitante. Cetățenii trebuie să fie lăsați liberi, să aleagă ce sursă de energie termică este în avantajul lor. De altfel, oamenii vor găsi aceste metode de evadare, lucru demonstrat și de statisticile RADET. Potrivit acestora, numărul abonaților RADET s-a redus, din 2005 până în 2015, cu 20,8%, de la 89.971 la 71.247. Motivul principal este recunoscut în raportul de activitate chiar de conducerea RADET, negru pe alb: ”Preţul de facturare a energiei termice către populaţie a crescut în mod continuu în ultimii 10 ani.” Ba chiar s-a dublat din 2011 până azi.

Consilierul a depus un proiect de hotărâre de consiliu în sensul reducerii gigcaloriei. Dacă va fi aprobat, toate centrele termice vor fi trecute pe gaz, iar costurile de funcționare ale RADET vor fi controate strict de reprezentanții asociațiilor sau consumatorilor constănțeni ce vor face parte din consiliul de administrație al RADET.

”Trebuie să impunem niște limite, pentru că regia poate majora prețul gigacaloriei, justificând acest lucru prin tot felul de tertipuri. Noi, constănțenii, trebuie să avem un cuvânt de spus, chiar în consiliul de administrație al RADET”, a spus consilierul local.

Dacă aceste doleanțe ale constănțenilor nu vor fi ascultate, Tudorel Chesoi propune o soluție radicală: desființarea RADET. Este vorba despre montarea de centrale termice pe gaz la fiecare scară de bloc, ceea ce practic ar face ca rețeaua de distribuție a RADET să nu mai fie necesară și ca prețul gigacaloriei plătită de constănțeni să scadă de aproximativ trei ori.

Tudorel Chesoi a remarcat și situația financiară dezastruoasă a regiei, care se află practic în pragul falimentului. RADET a raportat, la 31 decembrie 2015, datorii către furnizori și bugetul de stat în sumă de 345.595.263 lei. O sumă imensă, mult mai mare decât ce are de primit: 49.658.231 lei.

”Trebuie să luăm măsuri urgent pentru a nu ajunge în situația în care constănțenii nu vor mai avea cu ce să se încălzească iarna viitoare. Îi rog pe colegii mei consilieri locali și pe domnul primar care candidează pentru un nou mandat să promită constănțenilor că va supune dezbaterii proiectul de hotărâre pe care l-am depus deja”, a conchis Tudorel Chesoi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*