Trenul Inter Regio IR 1587 București – Constanța a rămas în câmp. Mulți călători au pierdut legătura cu microbuzele din Gara Constanța către diverse localități

Gara CFR Constanta vedere exterior. FOTO Catalin Schipor

CFR Călători nu reușește să ajungă în secolul XXI, strădaniile în acest sens fiind destul de limitate. Un tren Inter Regio ce trebuia să parcurgă distanța dintre București și Constanța în două ore a reușit o întârziere mult mai mare decât acest timp, călătoria depășind patru ore.

Trenul IR 1587 a plecat din București Nord la ora 16.00 și la ora 18.00 trebuia să ajungă în Gara CFR Constanța. Numai că în apropiere de Ciulnița, în câmp, locomotiva care tracta garnitura de tren s-a defectat. Călătorii au fost nevoiți să aștepte o nouă locomotivă trimisă de la București pentru a o înlocui pe cea stricată. Pasagerii au intrat în panică, pentru că mulți dintre ei erau din afara Constanței, iar majoritatea microbuzelor care fac legătura cu celelalte localități din județ au ultima cursă la ora 20.00.

Locomotiva de schimba a pus iar garnitura în mișcare după mai bine de o oră și așteptare, dar când tocmai oamenii răsuflau ușurați, trenul a oprit iar în gara Lehliu.

„Trenul IR 1587 a plecat mai departe spre Constanța la ora 18.45, având o întârziere de aproximativ 120 de minute“, au precizat reprezentanții CFR Călători.

Din păcate, politica CFR călători nu prevede despăgubiri în astfel de situații, sau decontarea cazării pentru cei care pierd legătura spre localitatea de destinație în urma unor probleme ale CFR. Singurul efort făcut de companie este să restituie banii pe biletul de călătorie, doar dacă pasagerii renunță în aceste situații la a se mai deplasa cu trenul și doar dacă coboară într-o gară.

Ora estimată pentru reprezentanții CFR ca trenul IR 1587 să ajungă în gara CFR Constanța este de 20.10.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*